Exodus 15:25 Cross References - Romanian

25 Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i -a arătat un lemn, pe care l -a aruncat în apă. Şi apa s'a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l -a pus la încercare.

Exodus 14:10

10 Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii, şi iată că Egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s'au spăimîntat foarte tare, şi au strigat către Domnul după ajutor.

Exodus 16:4

4 Domnul a zis lui Moise:,,Iată că voi face să vă ploaie pîne din ceruri. Poporul va ieşi afară, şi va strînge, cît îi trebuie pentru fiecare zi, ca să -l pun la încercare, şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.

Exodus 17:4

4 Moise a strigat către Domnul, şi a zis:,,Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.``

Deuteronomy 8:2

2 Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te -a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.

Deuteronomy 8:16

16 şi care ţi -a dat să mănînci în pustie mana aceea necunoscută de părinţii tăi, ca să te smerească şi să te încerce, şi să-ţi facă bine apoi.

Deuteronomy 13:3

3 să n'asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.

Joshua 24:21-25

21 Poporul a zis lui Iosua:,,Nu! căci vom sluji Domnului``. 22 Iosua a zis poporului:,,Voi sînteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales pe Domnul, ca să -I slujiţi.`` Ei au răspuns:,,Sîntem martori!`` 23 ,,Scoateţi dar dumnezeii străini cari sînt în mijlocul vostru, şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.`` 24 Şi poporul a zis lui Iosua:,,Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, şi vom asculta glasul Lui``. 25 Iosua a făcut în ziua aceea un legămînt cu poporul, şi i -a dat legi şi porunci, la Sihem.

Judges 2:22

22 Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să ştiu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinţii lor.``

Judges 3:1

1 Iată neamurile pe cari le -a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toţi cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului.

Judges 3:4

4 Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentruca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe cari le dăduse părinţilor lor prin Moise.

2 Kings 2:21

21 Apoi s'a dus la izvorul apelor, şi a aruncat sare în el, şi a zis:,,Aşa vorbeşte Domnul:,Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.``

2 Kings 4:41

41 Elisei a zis:,,Luaţi făină.`` A aruncat făină în oală, şi a zis:,,Dă oamenilor acestora să mănînce.`` Şi nu mai era nimic vătămător în oală.

Psalms 50:15

15 Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

Psalms 66:10

10 Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul.

Psalms 81:7

7 Ai strigat în necaz, şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului, şi te-am încercat la apele Meriba. -

Psalms 91:15

15 Cînd Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strîmtorare, îl voi izbăvi şi -l voi proslăvi.

Psalms 99:6

6 Moise şi Aaron, dintre preoţii Lui, şi Samuel, dintre ceice chemau Numele Lui, au chemat pe Domnul, şi El i -a ascultat.

Proverbs 17:3

3 Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile, este Domnul. -

Jeremiah 9:7

7 ,,De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor:,Iată, îi voi topi în cuptor, şi îi voi încerca. Căci cum aş putea să mă port altfel cu fiica poporului Meu?

Jeremiah 15:1

1 ,,Domnul mi -a zis:,Chiar dacă Moise şi Samuel s'ar înfăţişa înaintea Mea, tot n'aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte -l dinaintea Mea, ducă-se!

1 Corinthians 1:18

18 Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari sîntem pe calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu.

1 Peter 1:6-7

6 În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sînteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, 7 pentruca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decît aurul care piere şi care totuş este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.