Deuteronomy 6:11 Cross References - Romanian

11 case pline de tot felul de bunuri pe cari nu tu le-ai umplut, puţuri de apă săpate pe cari nu tu le-ai săpat, vii şi măslini pe cari nu tu i-ai sădit. Cînd vei mînca şi te vei sătura,

Deuteronomy 7:12-18

12 Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul, Dumnezeul tău, va ţinea faţă de tine legămîntul şi îndurarea cu care S'a jurat părinţilor tăi. 13 El te va iubi, te va binecuvînta şi te va înmulţi; va binecuvînta rodul trupului tău şi rodul pămîntului tău, grîul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi -o va da. 14 Vei fi binecuvîntat mai mult decît toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale. 15 Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimete niciuna din acele molime rele din Egipt pe cari le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi ceice te urăsc. 16 Să nimiceşti toate popoarele pe cari ţi le va da în mînă Domnul, Dumnezeul tău; să n'arunci nici o privire de milă spre ele, şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine. 17 Poate că vei zice în inima ta:,,Neamurile acestea sînt mai mari la număr decît mine; cum voi putea să le izgonesc?`` 18 Să nu te temi de ele. Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul, Dumnezeul tău, lui Faraon şi întregului Egipt;

Deuteronomy 8:10-20

10 Cînd vei mînca şi te vei sătura, să binecuvîntezi pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru ţara cea bună pe care ţi -a dat -o. 11 Vezi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, pînă acolo încît să nu păzeşti poruncile, rînduielile şi legile Lui, pe cari ţi le dau azi. 12 Cînd vei mînca şi te vei sătura, cînd vei zidi şi vei locui în case frumoase, 13 cînd vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi-se argintul şi aurul, şi crescîndu-ţi tot ce ai, 14 ia seama să nu ţi se umfle inima de mîndrie şi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului, din casa robiei; 15 care te -a dus în acea pustie mare şi grozavă, unde erau şerpi înfocaţi şi scorpioni, în locuri uscate şi fără apă, care a făcut să-ţi ţîşnească apă din stînca cea mai tare, 16 şi care ţi -a dat să mănînci în pustie mana aceea necunoscută de părinţii tăi, ca să te smerească şi să te încerce, şi să-ţi facă bine apoi. 17 Vezi să nu zici în inima ta:,,Tăria mea şi puterea mînii mele mi-au cîştigat aceste bogăţii.`` 18 Ci adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le cîştigi, ca să întărească legămîntul încheiat cu părinţii voştri prin jurămînt, cum face astăzi. 19 Dacă vei uita pe Domnul, Dumnezeul tău, şi vei merge după alţi dumnezei, dacă le vei sluji şi te vei închina înaintea lor, vă spun hotărît azi că veţi peri. 20 Veţi peri ca şi neamurile pe cari le -a pierdut Domnul dinaintea voastră, pentrucă nu veţi asculta glasul Domnului, Dumnzeului vostru.

Deuteronomy 32:15

15 Israel s'a îngrăşat, şi a asvîrlit din picior; -Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! -Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Sînca mîntuirii lui,

Judges 3:7

7 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul, şi au slujit Baalilor şi idolilor.

Proverbs 30:8-9

8 Depărtează dela mine neadevărul şi cuvîntul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pînea care-mi trebuie. 9 Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic:,,Cine este Domnul?`` Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu. -

Jeremiah 2:31-32

31 O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la Cuvîntul Domnului, care zice:,Am fost Eu o pustie pentru Israel, sau o ţară plină de întunerec besnă? Pentruce zice atunci poporul Meu:,Sîntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine?` 32 Îşi uită fata podoabele, sau mireasa brîul? Dar poporul Meu M'a uitat de zile fără număr.

Ezekiel 16:10-20

10 Ţi-am dat haine cusute cu fir, şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in supţire, şi te-am îmbrăcat în mătasă. 11 Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mînă, şi o salbă la gît; 12 ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi, şi o cunună minunată pe cap. 13 Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint, şi ai fost îmbrăcată cu in supţire, cu mătasă şi cusături cu fir. Ai mîncat floarea făinei, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţă desăvîrşită, ba ajunsesei chiar împărăteasă. 14 Ţi s'a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţa ta; căci era desăvîrşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu.`` 15 ,,Dar te-ai încrezut în frumuseţa ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor, şi te-ai dat lor. 16 Ai luat şi din hainele tale, ţi-ai făcut înălţimi pe cari le-ai împodobit cu toate colorile, şi ai curvit pe ele: aşa cum nu s'a întîmplat şi nici nu se va mai întîmpla vreodată. 17 Ţi-ai luat pînă şi minunatele tale podoabe de aur şi de argint, pe cari ţi le dădusem, şi ţi-ai făcut nişte chipuri de bărbaţi, cu cari ai curvit. 18 Ţi-ai luat şi hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele şi ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu şi tămîia Mea. 19 Pînea pe care ţi -o dădusem, floarea făinii, untdelemnul şi mierea, cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor, ca nişte tămîie cu un miros plăcut. Iată ce s'a întîmplat, zice Domnul Dumnezeu!`` 20 ,,Apoi ţi-ai luat fiii şi fiicele, pe cari Mi -i născusei, şi i-ai jertfit lor, ca să le slujească de mîncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,

Matthew 19:23-24

23 Isus a zis ucenicilor Săi:,,Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor. 24 Vă mai spun iarăş că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decît să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.``

Cross Reference data is from OpenBible.info, retrieved June 28, 2010, and licensed under a Creative Commons Attribution License.