Psalms 95:1-150:6

Romanian(i) 1 Veniţi să cîntăm cu veselie Domnului, şi să strigăm de bucurie către Stînca mîntuirii noastre. 2 Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cîntece în cinstea Lui! 3 Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare mai pesus de toţi dumnezeii. 4 El ţine în mînă adîncimile pămîntului, şi vîrfurile munţilor sînt ale Lui. 5 A Lui este marea, El a făcut -o, şi mînile Lui au întocmi uscatul: 6 veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! 7 Căci El este Dumnezeul nostru, şi noi sîntem poporul păşunei Lui, turma, pe care o povăţuieşte mîna Lui... O! de aţi asculta azi glasul Lui! - 8 ,,Nu vă împetriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua dela Masa, în pustie, 9 unde părinţii voştri M'au ispitit, şi M'au încercat, măcarcă văzuseră lucrările Mele. 10 Patruzeci de ani M'am scîrbit de neamul acesta, şi am zis:,,Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele.`` 11 De aceea am jurat în mînia Mea:,,Nu vom intra în odihna Mea!`` 96 1 Cîntaţi Domnului o cîntare nouă! Cîntaţi Domnului, toţi locuitorii pămîntului! 2 Cîntaţi Domnului, binecuvîntaţi Numele Lui, vestiţi din zi în zi mîntuirea Lui! 3 Povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui! 4 Căci omul este mare şi foarte vrednic de laudă. El este mai de temut decît toţi dumnezeii. 5 Căci toţi dumnezeii popoarelor sînt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile. 6 Strălucirea şi măreţia sînt înaintea Feţei Lui, slava şi podoaba sînt în locaşul Lui cel sfînt. 7 Familiile popoarelor, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste! 8 Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Aduceţi daruri de mîncare, şi intraţi în curţile Lui! 9 Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pămîntului! 10 Spuneţi printre neamuri:,,Domnul împărăţeşte! Deaceea lumea este tare, şi nu se clatină.`` Domnul judecă popoarele cu dreptate. 11 Să se bucure cerurile, şi să se veselească pămîntul; să mugească marea cu tot ce cuprinde ea! 12 Să tresalte cîmpia, cu tot ce e pe ea, toţi copacii pădurii să strige de bucurie 13 înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece pămîntul. El va judeca lumea cu dreptate, şi popoarele după credincioşia Lui. 97 1 Domnul împărăţeşte: să se veselească pămîntul, şi să se bucure ostroavele cele multe! 2 Norii şi negura îl înconjoară, dreptatea şi judecata sînt temelia scaunului Său de domnie. 3 Înaintea Lui merge focul, şi arde dejur împrejur pe protivnicii Lui. 4 Fulgerile Lui luminează lumea: pămîntul Îl vede şi se cutremură. 5 Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului, înaintea Domnului întregului pămînt. 6 Cerurile vestesc dreptatea Lui, şi toate popoarele văd slava Lui. 7 Sînt ruşinaţi, toţi cei ce slujesc icoanelor, şi cari se fălesc cu idolii: toţi dumnezeii se închină înaintea Lui. 8 Sionul aude lucrul acesta, şi se bucură, se veselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale, Doamne! 9 Căci Tu, Doamne, Tu eşti Cel Prea Înalt peste tot pămîntul, Tu eşti prea înălţat mai pe sus de toţi dumnezeii. 10 Urîţi răul, ceice iubiţi pe Domnul! El păzeşte sufletele credincioşilor Lui, şi -i izbăveşte din mîna celor răi. 11 Lumina este sămănată pentru cel neprihănit, şi bucuria pentru cei cu inima curată. 12 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul, şi măriţi prin laudele voastre sfinţenia Lui! 98 1 (Un psalm.) Cîntaţi Domnului o cîntare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta şi braţul Lui cel sfînt I-au venit în ajutor. 2 Domnul Şi -a arătat mîntuirea, Şi -a descoperit dreptatea înaintea neamurilor. 3 Şi -a adus aminte de bunătatea şi credincioşia Lui faţă de casa lui Israel: toate marginile pămîntului au văzut mîntuirea Dumnezeului nostru. 4 Strigaţi către Domnul cu strigăte de bucurie, toţi locuitorii pămîntului! Chiuiţi, strigaţi, şi cîntaţi laude! 5 Cîntaţi Domnului cu arfa, cu arfa şi cu cîntece din gură! 6 Cu trîmbiţe şi sunete din corn, strigaţi de bucurie înaintea Împăratului, Domnului! 7 Să urle marea cu tot ce cuprinde ea, să chiuie lumea şi cei ce locuiesc pe ea, 8 să bată din palme rîurile, să strige de bucurie toţi munţii 9 înaintea Domnului! Căci El vine să judece pămîntul! El va judeca lumea cu dreptate, şi popoarele cu nepărtinire. 99 1 Domnul împărăţeşte: popoarele tremură; El şade pe heruvimi: pămîntul se clatină. 2 Domnul este mare în Sion, şi înalţat peste toate popoarele. 3 Să laude oamenii Numele Tău cel mare şi înfricoşat, căci este sfînt! 4 Să laude oamenii tăria Împăratului, căci iubeşte dreptatea! Tu întăreşti dreptatea, Tu faci dreptate şi judecată în Iacov. 5 Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui, căci este sfînt! 6 Moise şi Aaron, dintre preoţii Lui, şi Samuel, dintre ceice chemau Numele Lui, au chemat pe Domnul, şi El i -a ascultat. 7 El le -a vorbit din stîlpul de nor; ei au păzit poruncile Lui şi Legea, pe care le -a dat -o El. 8 Doamne, Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat; ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător, dar i-ai pedepsit pentru greşelile lor. 9 Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfînt! Căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfînt! 100 1 (Un psalm de laudă.) Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pămîntului! 2 Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui. 3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne -a făcut, ai Lui sîntem: noi sîntem poporul Lui şi turma păşunei Lui. 4 Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cîntări în curţile Lui! Lăudaţi -L şi binecuvîntaţi -I Numele. 5 Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui din neam în neam. 101 1 (Un psalm al lui David.) Voi cînta bunătatea şi dreptatea; Ţie, Doamne, Îţi voi cînta. 2 Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. -Cînd vei veni la mine? -Voi umbla cu inima fără prihană, în mijlocul casei mele. 3 Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoşilor; ea nu se va lipi de mine. 4 Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să cunosc pe cel rău. 5 Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici; pe cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngîmfată, nu -l voi suferi. 6 Voi avea ochii îndreptaţi asupra credincioşilor din ţară, ca să locuiască lîngă mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană acela îmi va sluji. 7 Cel ce se dedă la înşelăciune nu va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea. 8 În fiecare dimineaţă voi nimici pe toţi cei răi din ţară, ca să stîrpesc din cetatea Domnului pe toţi ceice săvîrşesc nelegiuirea. 102 1 (O rugăciune a unui nenorocit, cînd este doborît de întristare şi îşi varsă plîngerea înaintea Domnului.) Doamne, ascultă-mi rugăciunea, şi s'ajungă strigătul meu pînă la Tine! 2 Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, cînd strig! Ascultă-mă degrab! 3 Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune. 4 Inima îmi este lovită, şi mi se usucă întocmai ca iarba; pînă şi pînea uit să mi -o mănînc. 5 Aşa de mari îmi sînt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne. 6 Seamăn cu pelicanul din pustie, sînt ca o cucuvaie din dărîmături; 7 nu mai pot dormi, şi sînt ca pasărea singuratică pe un acoperiş. 8 În fiecare zi mă bătjocoresc vrăjmaşii mei, şi protivnicii mei jură pe mine în mînia lor. 9 Mănînc ţărînă în loc de pîne, şi îmi amestec lacrămile cu băutura, 10 din pricina mîniei şi urgiei Tale; căci Tu m'ai ridicat, şi m'ai aruncat departe. 11 Zilele mele sînt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba. 12 Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam. 13 Tu Te vei scula, şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărîtă pentru el. 14 Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, şi le e milă de ţărîna lui. 15 Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pămîntului de slava Ta. 16 Da, Domnul va zidi iarăş Sionul, şi Se va arăta în slava Sa. 17 El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului, şi nu -i nesocoteşte rugăciunea. 18 Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul, care se va naşte, să laude pe Domnul! 19 Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pămînt, 20 ca să audă gemetele prinşilor de război, si să izbăvească pe cei ce sînt pe moarte; 21 pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele lui în Ierusalim, 22 cînd se vor strînge toate popoarele, şi toate împărăţiile, ca să slujească Domnului. 23 El mi -a frînt puterea în drum, şi mi -a scurtat zilele, 24 Eu zic:,,Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin vecinic!`` 25 Tu ai întemeiat în vechime pămîntul, şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale. 26 Ele vor pieri, dar Tu vei rămînea; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmînt, şi se vor schimba. 27 Dar Tu rămîi Acelaş, şi anii Tăi nu se vor sfîrşi. 28 Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămînţa lor va rămînea înaintea Ta. 103 1 Binecuvintează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvinteze Numele Lui cel sfînt! 2 Binecuvintează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui! 3 El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate boalele tale; 4 El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; 5 El îţi satură de bunătăţi bătrîneţa, şi te face să întinereşti iarăş ca vulturul. 6 Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi. 7 El Şi -a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale copiilor lui Israel. 8 Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător si bogat în bunătate. 9 El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mînia pe vecie. 10 Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. 11 Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; 12 cît este de departe răsăritul de apus, atît de mult depărtează El fărădelegile noastre dela noi. 13 Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură domnul de ceice se tem de El. 14 Căci El ştie din ce sîntem făcuţi; Îşi aduce aminte că sîntem ţărînă. 15 Omul! zilele lui sînt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe cîmp. 16 Cînd trece un vînt peste ea, nu mai este, şi locul pe care -l cuprindea, n'o mai cunoaşte. 17 Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru ceice se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor, 18 pentru ceice păzesc legămîntul Lui, şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească. 19 Domnul Şi -a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpîneşte peste tot. 20 Binecuvîntaţi pe Domnul, îngerii Lui, cari sînteţi tari în putere, cari împliniţi poruncile Lui, şi cari ascultaţi de glasul cuvîntului Lui. 21 Binecuvîntaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, cari faceţi voia Lui! 22 Binecuvîntaţi pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpînirii Lui! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! 104 1 Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie! 2 Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort. 3 Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului. 4 Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori. 5 Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina. 6 Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi, 7 dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă, 8 suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu. 9 Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul. 10 Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi. 11 Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici. 12 Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri. 13 Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale. 14 Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană: 15 vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima. 16 Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El. 17 În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi; 18 munţii cei înalţi sînt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sînt adăpost pentru iepuri. 19 El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cînd trebuie să apună. 20 Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare; 21 puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu. 22 Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor. 23 Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara. 24 Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale. 25 Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari. 26 Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei. 27 Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme. 28 Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale. 29 Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor. 30 Îţi trimeţi Tu suflarea: ele sînt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului. 31 În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui! 32 El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă. 33 Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi. 34 Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul. 35 Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! 105 1 Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui! 2 Cîntaţi, cîntaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui! 3 Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfînt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul! 4 Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui! 5 Aduceţi-vă aminte de semnele minunate pe cari le -a făcut, de minunile şi de judecăţile rostite de gura Lui, 6 sămînţă a robului Său Avraam, copii ai lui Iacov, aleşii Săi! 7 Domnul este Dumnezeul nostru: Judecăţile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pămîntul. 8 El Îşi aduce aminte totdeauna de legămîntul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om, 9 de legămîntul, pe care l -a încheiat cu Avraam, şi de jurămîntul, pe care l -a făcut lui Issac; 10 El l -a făcut lege pentru Iacov, legămînt vecinic pentru Israel, 11 zicînd:,,Ţie îţi voi da ţara Canaanului ca moştenire, care v'a căzut la sorţ.`` 12 Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară; 13 mergeau dela un neam la altul, şi de la o împărăţie la un alt popor; 14 dar n'a dat voie nimănui să -i asuprească, şi a pedepsit împăraţi din pricina lor. 15 ,,Nu vă atingeţi de unşii Mei, -a zis El-şi nu faceţi rău proorocilor Mei!`` 16 A chemat foametea asupra ţării, şi a tăiat orice mijloc de trai. 17 Le -a trimes înainte pe un om; Iosif a fost vîndut ca rob. 18 I-au strîns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare, 19 pînă la vremea cînd s'a întîmplat ce vestise el, şi pînă cînd l -a încercat Cuvîntul Domnului. 20 Atunci împăratul a trimes să -i scoată lanţurile, şi stăpînitorul popoarelor l -a izbăvit. 21 L -a pus domn peste casa lui, şi dregătorul tuturor averilor lui, 22 ca să lege după plac pe domnitorii lui, şi să înveţe pe bătrînii lui înţelepciunea. 23 Atunci Israel a venit în Egipt, şi Iacov a locuit în ţara lui Ham. 24 Domnul a înmulţit pe poporul Său foarte mult, şi l -a făcut mai puternic decît protivnicii lui. 25 Acestora le -a schimbat inima, pînă acolo că au urît pe poporul Lui, şi s'au purtat mişeleşte cu robii Săi. 26 A trimes pe robul Său Moise, şi pe Aaron, pe care -l alesese. 27 Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham. 28 A trimes întunerec şi a adus negura, ca să nu fie neascultători la Cuvîntul Lui. 29 Le -a prefăcut apele în sînge, şi a făcut să le piară toţi peştii. 30 Ţara lor a forfotit de broaşte, pînă în odăile împăraţilor lor. 31 El a zis, şi au venit muşte otrăvitoare, păduchi pe tot ţinutul lor. 32 În loc de ploaie le -a dat grindină, şi flăcări de foc în ţara lor. 33 Le -a bătut viile şi smochinii, şi a sfărîmat copacii din ţinutul lor. 34 El a zis, şi au venit lăcuste, lăcuste fără număr, 35 cari au mîncat toată iarba din ţară, şi au mistuit roadele de pe cîmpiile lor. 36 A lovit pe toţi întîii născuţi din ţara lor, toată pîrga puterii lor. 37 A scos pe poporul Său cu argint şi aur, şi niciunul n'a şovăit dintre seminţiile Lui. 38 Egiptenii s'au bucurat de plecarea lor, căci îi apucase groaza de ei. 39 A întins un nor, ca să -i acopere, şi focul, ca să lumineze noaptea. 40 La cererea lor, a trimes prepeliţe, şi i -a săturat cu pîne din cer. 41 A deschis stînca, şi au curs ape, cari s-au vărsat ca un rîu în locurile uscate. 42 Căci Şi -a adus aminte de Cuvîntul Lui cel sfînt, şi de robul Său Avraam. 43 A scos pe poporul Său cu veselie, pe aleşii Săi în mijlocul strigătelor de bucurie. 44 Le -a dat pămînturile neamurilor, şi au pus stăpînire pe rodul muncii popoarelor, 45 ca să păzească poruncile Lui, şi să ţină legile Lui. Lăudaţi pe Domnul! 106 1 Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci! 2 Cine va putea spune isprăvile măreţe ale Domnului? Cine va putea vesti toată lauda Lui? 3 Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme! 4 Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, în bunăvoinţa Ta pentru poporul Tău! Adu-Ţi aminte de mine, şi dă -i ajutorul Tău, 5 ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău, şi să mă laud cu moştenirea Ta! 6 Noi am păcătuit ca şi părinţii noştri, am săvîrşit nelegiuirea, am făcut rău. 7 Părinţii noştri în Egipt n'au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale, şi au fost neascultători la mare, la marea Roşie. 8 Dar El i -a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea. 9 A mustrat marea Roşie, şi ea s'a uscat; şi i -a trecut prin adîncuri ca printr'un pustiu. 10 I -a scăpat din mîna celui ce -i ura, şi i -a izbăvit din mîna vrăjmaşului. 11 Apele au acoperit pe protivnicii lor. N'a rămas unul măcar din ei. 12 Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cîntat laudele Lui. 13 Dar au uitat curînd lucrările Lui, şi n'au aşteptat împlinirea planurilor Lui. 14 Ci i -a apucat pofta în pustie, şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. 15 El le -a dat ce cereau; dar a trimes o molimă printre ei. 16 În tabără au fost geloşi pe Moise, şi pe Aaron, sfîntul Domnului. 17 Atunci s'a deschis pămîntul, şi a înghiţit pe Datan, şi s'a închis deasupra cetei lui Abiram. 18 Focul le -a aprins ceata, şi flacăra a mistuit pe cei răi. 19 Au făcut un viţel în Horeb. S'au închinat înaintea unui chip turnat, 20 şi au schimbat Slava lor, pe chipul unui bou, care mănîncă iarbă. 21 Au uitat pe Dumnezeu, Mîntuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt, 22 minuni în ţara lui Ham, semne minunate la marea Roşie. 23 Şi El a vorbit să -i nimicească: dar Moise, alesul său, a stătut la mijloc înaintea Lui, ca să -L abată dela mînia Lui şi să -L oprească să -i nimicească. 24 Ei au nesocotit ţara desfătărilor; n'au crezut în Cuvîntul Domnului, 25 ci au cîrtit în corturile lor, şi n'au ascultat de glasul Lui. 26 Atunci El a ridicat mîna şi a jurat că -i va face să cadă în pustie, 27 că le va doborî sămînţa printre neamuri, şi -i va împrăştia în mijlocul ţărilor. 28 Ei s'au alipit de Baal-Peor, şi au mîncat vite jertfite morţilor. 29 Au mîniat astfel pe Domnul prin faptele lor, şi o urgie a izbucnit între ei. 30 Dar Fineas s'a sculat şi a făcut judecată, şi astfel urgia s'a oprit. 31 Lucrul acesta i -a fost socotit ca o stare de neprihănire, din neam în neam, pe vecie. 32 Ei au mîniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor. 33 Căci s'au răzvrătit împotriva Duhului Lui, şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele. 34 Ei n'au nimicit popoarele, pe cari le poruncise Domnul să le nimicească. 35 Ci s-au amestecat cu neamurile, şi au învăţat faptele lor, 36 au slujit idolilor lor, cari au fost o cursă pentru ei. 37 Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli, 38 au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor şi fiicelor lor, pe cari i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri. 39 S'au spurcat prin faptele lor, au desfrînat prin faptele lor. 40 Atunci Domnul S'a aprins de mînie împotriva poporului Său, şi a urît moştenirea Lui. 41 I -a dat în mînile neamurilor, cei ce îi urau au stăpînit peste ei, 42 vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi supt puterea lor. 43 El de mai multe ori i -a izbăvit, dar ei s'au arătat neascultători în planurile lor, şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor. 44 Dar El le -a văzut strîmtorarea, cînd le -a auzit strigătele. 45 Şi -a adus aminte de legămîntul Său, şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare: 46 a stîrnit pentru ei mila tuturor celor ce i ţineau prinşi de război. 47 Scapă-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi strînge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfînt, şi să ne fălim cu lauda Ta! 48 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecincie în vecinicie! Şi tot poporul să zică:,,Amin! Lăudaţi pe Domnul!`` 107 1 ,,Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!`` 2 Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe cari i -a izbăvit El din mîna vrăjmaşului, 3 şi pe cari i -a strîns din toate ţările: dela răsărit şi dela apus, dela miazănoapte şi dela mare. 4 Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate, şi nu găseau nicio cetate, unde să poată locui. 5 Sufereau de foame şi de sete; le tînjea sufletul în ei. 6 Atunci, în strîmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor; 7 i -a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într'o cetate de locuit. 8 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! 9 Căci el a potolit setea sufletului însetat, şi a umplut de bunătăţi sufletul flămînd. 10 Cei ce şedeau în întunerec şi umbra morţii, trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare, 11 pentrucă se răsvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentrucă nesocotiseră sfatul Celui Prea Înalt. 12 El le -a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i -a ajutat. 13 Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor. 14 I -a scos din întunerec şi din umbra morţii, şi le -a rupt legăturile. 15 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! 16 Căci El a sfărîmat porţi de aramă, şi a rupt zăvoare de fier. 17 Nebunii, prin purtarea lor vinovată, şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi. 18 Sufletul lor se desgustase de orice hrană, şi erau lîngă porţile morţii. 19 Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor; 20 a trimes cuvîntul Său şi i -a tămăduit, şi i -a scăpat de groapă. 21 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentu minunile Lui faţă de fiii oamenilor! 22 Să -I aducă jertfe de mulţămiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie. 23 Ceice se pogorîseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari, 24 aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adîncului. 25 El a zis, şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării. 26 Se suiau spre ceruri, se pogorau în adînc; sufletul le era perdut în faţa primejdiei. 27 Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat, şi zădarnică le era toată iscusinţa. 28 Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor. 29 A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s'au potolit. 30 Ei s'au bucurat că valurile s'au liniştit, şi Domnul i -a dus în limanul dorit. 31 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! 32 Să -L înalţe în adunarea poporului, şi să -L laude în adunarea bătrînilor! 33 El preface rîurile în pustiu, şi izvoare de apă în pămînt uscat, 34 ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei. 35 Tot El preface pustiul în iaz, şi pămîntul uscat în izvoare de ape. 36 Aşează acolo pe cei flămînzi, şi ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea; 37 însămînţează ogoare, sădesc vii, şi -i culeg roadele. 38 El îi binecuvintează, şi se înmulţesc nespus, şi nu le împuţinează vitele. 39 Dacă sînt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă, 40 El varsă dispreţul peste cei mari, şi -i face să pribegească prin pustiuri fără drum, 41 dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş, şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme. 42 ,,Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură, şi orice nelegiuire îşi închide gura!`` 43 Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri, şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului. 108 1 (O cîntare. Un psalm al lui David.) Gata îmi este inima să cînte, Dumnezeule! Voi cînta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea! 2 Deşteptaţi-vă, alăută şi arfă! Mă voi trezi în zori de zi. 3 Te voi lăuda printre popoare, Doamne, Te voi cînta printre neamuri. 4 Căci mare este bunătatea Ta şi se înalţă mai pe sus de ceruri, iar credincioşia Ta pînă la nori. 5 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi fie slava Ta peste tot pămîntul! 6 Pentru ca prea iubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta, şi ascultă-ne! 7 Dumnezeu a vorbit în sfinţenia Lui:,,Voi birui, voi împărţi Sihemul, voi măsura valea Sucot; 8 al Meu este Galaadul, al Meu Manase; Efraim este întăritura capului Meu, şi Iuda, toiagul Meu de cîrmuire; 9 Moab este ligheanul în care Mă spăl; Îmi arunc încălţămintea asupra Edomului; strig de bucurie asupra ţării Filistenilor!`` 10 Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom? 11 Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat, şi care nu vrei să mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre? 12 Dă-ne ajutor în necaz, căci zădarnic este ajutorul omului. 13 Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi; El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri. 109 1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Dumnezeul laudei mele, nu tăcea! 2 Căci protivnicii au deschis împotriva mea o gură rea şi înşelătoare, îmi vorbesc cu o limbă mincinoasă, 3 mă înconjoară cu cuvîntări pline de ură, şi se războiesc cu mine fără temei. 4 Pe cînd eu îi iubesc, ei îmi sînt protivnici; dar eu alerg la rugăciune. 5 Ei îmi întorc rău pentru bine, şi ură pentru dragostea mea. 6 Pe vrăjmaşul meu pune -l supt stăpînirea unui om rău, şi un pîrîş să stea la dreapta lui! 7 Cînd va fi judecat, să fie găsit vinovat, şi rugăciunea lui să treacă drept un păcat! 8 Puţine să -i fie zilele la număr, şi slujba să i -o ia altul! 9 Să -i rămînă copiii orfani, şi nevastă-sa văduvă! 10 Copiii lui să umble fără niciun căpătîi şi să cerşească, să-şi caute pînea departe de locuinţa lor dărîmată! 11 Cel ce l -a împrumutat, să -i pună mîna pe tot ce are, şi străinii să -i jăfuiască rodul muncii lui! 12 Nimeni să nu mai ţină la el, şi nimeni să n'aibă milă de orfanii lui! 13 Urmaşii lui să fie nimiciţi, şi să li se stîngă numele în neamul următor! 14 Nelegiuirea părinţilor săi să rămînă ca aducere aminte înaintea Domnului, şi să nu se şteargă păcatul mamei lui! 15 Domnul să -i aibă totdeauna înaintea ochilor, ca să le şteargă pomenirea de pe pămînt, 16 pentrucă nu şi -a adus aminte să facă îndurare, pentrucă a prigonit pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, pînă acolo încît să omoare pe omul cu inima zdrobită! 17 Îi plăcea blestemul: să cadă asupra lui! Nu -i plăcea binecuvîntarea: să se depărteze de el! 18 Se îmbracă cu blestemul cum se îmbracă cu haina lui, îi pătrunde ca apa înlăuntrul lui, ca untdelemnul în oase! 19 Deaceea, să -i slujească de veşmînt ca să se acopere, de încingătoare cu care să fie totdeauna încins! 20 Aceasta să fie, din partea Domnului, plata vrăjmaşilor mei, şi a celor ce vorbesc cu răutate de mine! 21 Iar Tu, Doamne, Dumnezeule, lucrează pentru mine din pricina Numelui Tău, căci mare este bunătatea ta; izbăveşte-mă! 22 Sînt nenorocit şi lipsit, şi îmi e rănită inima înlăuntrul meu. 23 Pier ca umbra gata să treacă, sînt izgonit ca o lăcustă. 24 Mi-au slăbit genunchii de post, şi mi s'a sleit trupul de slăbiciune. 25 Am ajuns de ocară lor; cînd mă privesc ei, dau din cap. 26 Ajută-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Scapă-mă prin bunătatea Ta! 27 Şi să ştie că mîna Ta, că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta! 28 Măcar că ei blastămă, Tu binecuvintează; măcar că se ridică ei împotriva mea, vor fi înfruntaţi, iar robul Tău se va bucura. 29 Protivnicii mei să se îmbrace cu ocara, să se acopere cu ruşinea lor cum se acopăr cu o manta! 30 Voi lăuda foarte mult cu gura mea pe Domnul, Îl voi mări în mijlocul mulţimii; 31 căci El stă la dreapta săracului, ca să -l izbăvească de cei ce -l osîndesc. 110 1 (Un psalm al lui David.) Domnul a zis Domnului meu:,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.`` - 2 Domnul va întinde din Sion toiagul de cîrmuire al puterii Tale, zicînd:,,Stăpîneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!`` 3 Poporul Tău este plin de înflăcărare, cînd Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sînul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua. 4 Domnul a jurat, şi nu -I va părea rău:,,Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.`` - 5 Domnul, dela dreapta Ta, zdrobeşte pe împăraţi în ziua mîniei Lui. 6 El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte; El zdrobeşte capete pe toată întinderea ţării. 7 El bea din pîrîu în timpul mersului: de aceea Îşi înalţă capul. 111 1 Lăudaţi pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, în tovărăşia oamenilor fără prihană şi în adunare. 2 Mari sînt lucrările Domnului, cercetate de toţi ceice le iubesc. 3 Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui, şi dreptatea Lui ţine în veci. 4 El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui, Domnul este îndurător şi milostiv. 5 El a dat hrană celor ce se tem de El; El Îşi aduce pururea aminte de legămîntul Lui. 6 El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui, căci le -a dat moştenirea neamurilor. 7 Lucrările mînilor Lui sînt credincioşie şi dreptate; toate poruncile Lui sînt adevărate, 8 întărite pentru vecinicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire. 9 A trimes poporului Său izbăvirea, a aşezat legămîntul Său în veci; Numele Lui este sfînt şi înfricoşat. 10 Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine în veci. 112 1 Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! 2 Sămînţa lui va fi puternică pe pămînt; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvîntat. 3 El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci. 4 Celui fără prihană îi răsare o lumină în întunerec, El este milostiv, îndurător şi drept. 5 Ce bine -i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi care îşi rînduieşte faptele după dreptate! 6 Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci. 7 El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. 8 Inima îi este mîngîiată, n'are nicio teamă, pînă ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de protivnicii lui. 9 El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă. 10 Cel rău vede lucrul acesta, şi se mînie, scrîşneşte din dinţi şi se topeşte. Poftele celor răi rămîn neîmplinite. 113 1 Lăudaţi pe Domnul! Robii Domnului lăudaţi, lăudaţi Numele Domnului! 2 Fie Numele Domnului binecuvîntat, deacum şi pînă în veac! 3 Dela răsăritul soarelui pînă la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat. 4 Domnul este înălţat mai pe sus de toate neamurile, slava Lui este mai pesus de ceruri. 5 Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuieşte atît de sus? 6 El îşi pleacă privirile să vadă ce se face în ceruri şi pe pămînt. 7 El ridică pe sărac din ţărînă, înalţă pe cel lipsit din gunoi. 8 ca să -i facă să şadă împreună cu cei mari: cu mai marii poporului Său. 9 El dă o casă celei ce era stearpă, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei. Lăudaţi pe Domnul! 114 1 Cînd a ieşit Israel din Egipt, cînd a plecat casa lui Iacov dela un popor străin, 2 Iuda a ajuns locaşul Lui cel sfînt, şi Israel stăpînirea Lui. 3 Marea a văzut lucrul acesta şi a fugit, Iordanul s'a întors înapoi: 4 munţii au sărit ca nişte berbeci, şi dealurile ca nişte miei. 5 Ce ai tu, mare, de fugi, şi tu, Iordanule, de te întorci înapoi? 6 Ce aveţi, munţilor, de săltaţi ca nişte berbeci, şi voi, dealurilor, ca nişte miei? 7 Da, cutremură-te, pămîntule, înaintea Domnului, înaintea Dumnezeului lui Iacov, 8 care preface stînca în iaz, şi cremenea în izvor de ape. 115 1 Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta! 2 Pentruce că zică neamurile:,,Unde este Dumnezeul lor?`` 3 Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea. 4 Idolii lor sînt argint şi aur, făcuţi de mîni omeneşti. 5 Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, 6 au urechi, dar n'aud, au nas, dar nu miroase, 7 au mîni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gîtlejul lor. 8 Ca ei sînt cei ce -i fac; toţi cei ce se încred în ei. 9 Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. 10 Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. 11 Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. 12 Domnul Şi-aduce aminte de noi: El va binecuvînta, va binecuvînta casa lui Israel, va binecuvînta casa lui Aaron, 13 va binecuvînta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari. 14 Domnul să vă înmulţească tot mai mult, pe voi şi pe copiii voştri! 15 Fiţi binecuvîntaţi de Domnul, care a făcut cerurile şi pămîntul! 16 Cerurile sînt ale Domnului, dar pămîntul l -a dat fiilor oamenilor. 17 Nu morţii laudă pe Domnul, şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii, 18 ci noi, noi vom binecuvînta pe Domnul, deacum şi pînă în veac. Lăudaţi pe Domnul! 116 1 Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele. 2 Da, El Şi -a plecat urechea spre mine, de aceea -L voi chema toată viaţa mea. 3 Mă înfăşuraseră legăturile morţii, şi m'apucaseră sudorile mormîntului; eram pradă necazului şi durerii. 4 Dar am chemat Numele Domnului, şi am zis:,,Doamne, mîntuieşte-mi sufletul.`` 5 Domnul este milostiv şi drept, şi Dumnezeul nostru este plin de îndurare. 6 Domnul păzeşte pe cei fără răutate: eram nenorocit de tot, dar El m'a mîntuit. 7 Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul ţi -a făcut bine. 8 Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul dela moarte, ochii din lacrămi, şi picioarele de cădere. 9 Voi umbla înaintea Domnului, pe pămîntul celor vii. 10 Aveam dreptate cînd ziceam:,,Sînt foarte nenorocit!`` 11 În neliniştea mea, ziceam:,,Orice om este înşelător.`` 12 Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine? 13 Voi înălţa paharul izbăvirilor, şi voi chema Numele Domnului; 14 îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului, în faţa întregului Său popor. 15 Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El. 16 Ascultă-mă, Doamne, căci sînt robul Tău: robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile. 17 Îţi voi aduce o jertfă de mulţămire, şi voi chema Numele Domnului; 18 îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor, 19 în curţile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudaţi pe Domnul! 117 1 Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi -L, toate popoarele! 2 Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul! 118 1 Lăudaţi pe Domnul, căci este bun,,,căci în veac ţine îndurarea Lui!`` 2 Să zică Israel:,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!`` 3 Casa lui Aaron să zică:,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!`` 4 Cei ce se tem de Domnul să zică:,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!`` 5 În mijlocul strîmtorării am chemat pe Domnul: Domnul m'a ascultat şi m'a scos la larg. 6 Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni? 7 Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur cînd îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei. 8 Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decît să te încrezi în om; 9 mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decît să te încrezi în cei mari. 10 Toate neamurile mă înconjurau: în Numele Domnului, le tai în bucăţi. 11 Mă înconjurau, m'au împresurat: dar în Numele Domnului, le tai în bucăţi. 12 M'au înconjurat ca nişte albine: se sting ca un foc de spini; în Numele Domnului, le tai în bucăţi. 13 Tu mă împingeai ca să mă faci să cad, dar Domnul m'a ajutat. 14 Domnul este tăria mea şi pricina laudelor mele; El m'a mîntuit. 15 Strigăte de biruinţă şi de mîntuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului cîştigă biruinţa! 16 Dreapta Domnului se înalţă; dreapta Domnului cîştigă biruinţa! 17 Nu voi muri, ci voi trăi, şi voi povesti lucrările Domnului. 18 Domnul m'a pedepsit, da, dar nu m'a dat pradă morţii. 19 Deschideţi-mi porţile neprihănirii, ca să intru şi să laud pe Domnul. 20 Iată poarta Domnului: pe ea intră cei neprihăniţi. 21 Te laud, pentrucă m'ai ascultat, pentrucă m'ai mîntuit. 22 Piatra, pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii. 23 Domnul a făcut lucrul acesta: şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri. 24 Aceasta este ziua, pe care a făcut -o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! 25 Doamne, ajută! Doamne, dă izbîndă! 26 Binecuvîntat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvîntăm din Casa Domnului. 27 Domnul este Dumnezeu, şi ne luminează. Legaţi cu funii vita pentru jertfă, şi aduceţi -o pînă la coarnele altarului! 28 Tu eşti Dumnezeul meu, şi eu Te voi lăuda; Dumnezeule, Te voi prea mări. 29 Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! 119 1 Ferice de cei fără prihană în calea lor, cari umblă întotdeauna după Legea Domnului! 2 Ferice de ceice păzesc poruncile Lui, cari -L caută din toată inima lor, 3 cari nu săvîrşesc nicio nelegiuire, şi umblă în căile Lui! 4 Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfinţenie. 5 O, de ar ţinti căile mele la păzirea orînduirilor Tale! 6 Atunci nu voi roşi de ruşine, la vederea tuturor poruncilor Tale! 7 Te voi lăuda cu inimă neprihănită, cînd voi învăţa legile dreptăţii Tale. 8 Vreau să păzesc orînduirile Tale: nu mă părăsi de tot! 9 Cum îşi va ţinea tînărul curată cărarea? Îndreptîndu-se după Cuvîntul Tău. 10 Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat dela poruncile Tale. 11 Strîng Cuvîntul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! 12 Binecuvîntat să fii Tu, Doamne! Învaţă-mă orînduirile Tale! 13 Cu buzele mele vestesc toate hotărîrile gurii Tale. 14 Cînd urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc'aş avea toate comorile. 15 Mă gîndesc adînc la poruncile Tale, şi cărările Tale le am supt ochi. 16 Mă desfătez în orînduirile Tale, şi nu uit Cuvîntul Tău. 17 Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc Cuvîntul Tău! 18 Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale! 19 Sînt un străin pe pămînt: nu-mi ascunde poruncile Tale! 20 Totdeauna mi se topeşte sufletul de dor după legile tale. 21 Tu mustri pe cei îngîmfaţi, pe blestemaţii aceştia, cari se rătăcesc de la poruncile Tale. 22 Ridică de peste mine ocara şi dispreţul! Căci păzesc învăţăturile Tale. 23 Să tot stea voevozii şi să vorbească împotriva mea: robul tău cugetă adînc la orînduirile Tale. 24 Învăţăturile Tale sînt desfătarea mea şi sfătuitorii mei. 25 Sufletul meu este lipit de ţărînă: înviorează-mă, după făgăduinţa Ta! 26 Eu îmi istorisesc căile, şi Tu mă asculţi: învaţă-mă orînduirile Tale! 27 Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale, şi voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate. 28 Îmi plînge sufletul de durere: ridică-mă după Cuvîntul Tău! 29 Depărtează-mă de calea necredincioşiei către Tine, şi dă-mi îndurarea ta, ca să urmez Legea Ta! 30 Aleg calea adevărului, pun legile Tale supt ochii mei. 31 Mă ţin de învăţăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de ruşine! 32 Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg. 33 Învaţă-mă, Doamne, calea orînduirilor Tale, ca s'o ţin pînă în sfîrşit! 34 Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta şi s'o ţin din toată inima mea! 35 Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea. 36 Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale, şi nu spre cîştig! 37 Abate-mi ochii dela vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta! 38 Împlineşte-Ţi făgăduinţa faţă de robul Tău, făgăduinţa făcută pentru cei ce se tem de Tine! 39 Depărtează dela mine ocara de care mă tem! Căci judecăţile Tale sînt pline de bunătate. 40 Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine! 41 Să vină, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mîntuirea Ta, după făgăduinţa Ta! 42 Şi atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocoreşte, căci mă încred în Cuvîntul Tău. 43 Nu lua de tot din gura mea cuvîntul adevărului! Căci nădăjduiesc în judecăţile Tale. 44 Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna şi pe vecie. 45 Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale. 46 Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor, şi nu-mi va roşi obrazul. 47 Mă desfătez în poruncile Tale, căci le iubesc. 48 Îmi întind mînile spre poruncile Tale, pe cari le iubesc, şi vreau să mă gîndesc adînc la orînduirile Tale. 49 Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m'ai făcut să-mi pun nădejdea! 50 Aceasta este mîngîierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăş viaţă. 51 Nişte îngîmfaţi mi-aruncă batjocuri; totuş eu nu mă abat dela Legea Ta. 52 Mă gîndesc la judecăţile Tale de odinioară, Doamne, şi mă mîngîi. 53 M'apucă o mînie aprinsă la vederea celor răi, cari părăsesc Legea Ta. 54 Orînduirile Tale sînt prilejul cîntărilor mele, în casa pribegiei mele. 55 Noaptea îmi aduc aminte de Numele Tău, Doamne, şi păzesc Legea Ta. 56 Aşa mi se cuvine, căci păzesc poruncile Tale. 57 Partea mea, Doamne, o spun, este să păzesc cuvintele Tale. 58 Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după făgăduinţa Ta! 59 Mă gîndesc la căile mele, şi îmi îndrept picioarele spre învăţăturile Tale. 60 Mă grăbesc, şi nu preget să păzesc poruncile Tale. 61 Cursele celor răi mă înconjoară, dar nu uit Legea Ta. 62 Mă scol la miezul nopţii să Te laud pentru judecăţile Tale cele drepte. 63 Sînt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine, şi cu cei ce păzesc poruncile Tale. 64 Pămîntul, Doamne, este plin de bunătatea Ta; învaţă-mă orînduirile Tale! 65 Tu faci bine robului Tău, Doamne, după făgăduinţa Ta. 66 Învaţă-mă să am înţelegere şi pricepere, căci cred în poruncile Tale. 67 Pînă ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvîntul Tău. 68 Tu eşti bun şi binefăcător: învaţă-mă orînduirile tale! 69 Nişte îngîmfaţi urzesc neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale. 70 Inima lor este nesimţitoare ca grăsimea: dar eu mă desfătez în Legea Ta. 71 Este spre binele meu că m'ai smerit, ca să învăţ orînduirile Tale. 72 Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decît o mie de lucruri de aur şi de argint. 73 Mîinile Tale m'au făcut, şi m'au întocmit; dă-mi pricepere, ca să învăţ poruncile Tale! 74 Cei ce se tem de Tine mă văd şi se bucură, căci nădăjduiesc în făgăduinţele Tale. 75 Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sînt drepte: din credincioşie m'ai smerit. 76 Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mîngîierea, cum ai făgăduit robului Tău! 77 Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea Ta este desfătarea mea. 78 Să fie înfruntaţi îngîmfaţii cari mă asupresc fără temei! Căci eu mă gîndesc adînc la poruncile Tale. 79 Să se întoarcă la mine, cei ce se tem de Tine, şi cei ce cunosc învăţăturile Tale! 80 Inima să-mi fie neîmpărţită în orînduirile Tale, ca să nu fiu dat de ruşine! 81 Îmi tînjeşte sufletul după mîntuirea Ta: nădăjduiesc în făgăduinţa Ta. 82 Mi se topesc ochii după făgăduinţa Ta, şi zic:,,Cînd mă vei mîngîia?`` 83 Căci am ajuns ca un burduf pus în fum; totuş nu uit orînduirile Tale. 84 Care este numărul zilelor robului Tău? Cînd vei pedepsi pe cei ce mă prigonesc? 85 Nişte îngîmfaţi sapă gropi înaintea mea; nu lucrează după Legea ta. 86 Toate poruncile tale nu sînt decît credincioşie; ei mă prigonesc fără temei: ajută-mă! 87 Gata, gata să mă doboare şi să mă prăpădească, dar eu nu părăsesc poruncile Tale. 88 Înviorează-mă după bunătatea Ta, ca să păzesc învăţăturile gurii Tale! 89 Cuvîntul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri. 90 Credincioşia ta ţine din neam în neam; Tu ai întemeiat pămîntul, şi el rămîne tare. 91 După legile Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate lucrurile Îţi sînt supuse. 92 Dacă n'ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în ticăloşia mea. 93 Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi. 94 Al Tău sînt: mîntuieşte-mă! Căci caut poruncile Tale. 95 Nişte răi mă aşteaptă ca să mă piardă; dar eu iau aminte la învăţăturile Tale. 96 Văd că tot ce este desăvîrşit are margini: poruncile Tale însă sînt fără margini. 97 Cît de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gîndesc la ea. 98 Poruncile Tale mă fac mai înţelept decît vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. 99 Sînt mai învăţat decît toţi învăţătorii mei, căci mă gîndesc la învăţăturile Tale. 100 Am mai multă pricepere decît bătrînii, căci păzesc poruncile Tale. 101 Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvîntul Tău. 102 Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. 103 Ce dulci sînt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decît mierea în gura mea! 104 Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, deaceea urăsc orice cale a minciunii. 105 Cuvîntul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea. 106 Jur, -şi mă voi ţinea de jurămînt, -că voi păzi legile Tale cele drepte. 107 Sînt foarte amărît: înviorează-mă, Doamne, după Cuvîntul Tău! 108 Primeşte, Doamne, simţimintele pe cari le spune gura mea, şi învaţă-mă legile Tale! 109 Viaţa îmi este necurmat în primejdie, şi totuş nu uit Legea Ta. 110 Nişte răi îmi întind curse, dar eu nu mă rătăcesc dela poruncile Tale. 111 Învăţăturile Tale sînt moştenirea mea de veci, căci ele sînt bucuria inimii mele. 112 Îmi plec inima să împlinesc orînduirile Tale, totdeauna şi pînă la sfîrşit. 113 Urăsc pe oamenii nehotărîţi, dar iubesc Legea Ta. 114 Tu eşti adăpostul şi scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduinţa Ta. 115 Depărtaţi-vă de mine, răilor, ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu! 116 Sprijineşte-mă, după făgăduinţa Ta, ca să trăiesc, şi nu mă lăsa de ruşine în nădejdea mea! 117 Fii sprijinul meu, ca să fiu scăpat, şi să mă veselesc neîncetat de orînduirile Tale! 118 Tu dispreţuieşti pe toţi ceice se depărtează de orînduirile Tale, căci înşelătoria lor este zădarnică. 119 Ca spuma iei pe toţi cei răi de pe pămînt: de aceea eu iubesc învăţăturile Tale. 120 Mi se înfioară carnea de frica Ta, şi mă tem de judecăţile Tale. 121 Păzesc legea şi dreptatea: nu mă lăsa în voia asupritorilor mei! 122 Ia supt ocrotirea Ta binele robului Tău, şi nu mă lăsa apăsat de nişte îngîmfaţi! 123 Mi se topesc ochii după mîntuirea Ta, şi după făgăduinţa Ta cea dreaptă. 124 Poartă-Te cu robul Tău după bunătatea Ta, şi învaţă-mă orînduirile Tale! 125 Eu sînt robul tău; dă-mi pricepere, ca să cunosc învăţăturile Tale. 126 Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta. 127 De aceea, eu iubesc poruncile Tale, mai mult de cît aurul, da, mai mult decît aurul curat: 128 De aceea găsesc drepte toate poruncile Tale, şi urăsc orice cale a minciunii. 129 Învăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le păzeşte sufletul meu. 130 Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate. 131 Deschid gura şi oftez, căci sînt lacom după poruncile Tale. 132 Întoarce-Ţi Faţa spre mine, şi ai milă de mine, după obiceiul Tău faţă de ceice iubesc Numele Tău! 133 Întăreşte-mi paşii în Cuvîntul Tău, şi nu lăsa nici o nelegiuire să stăpînească peste mine! 134 Izbăveşte-mă de asuprirea oamenilor, ca să păzesc poruncile Tale! 135 Fă să strălucească Faţa Ta peste robul Tău, şi învaţă-mă orînduirile Tale! 136 Ochii îmi varsă şiroaie de ape, pentrucă Legea Ta nu este păzită. 137 Tu eşti drept, Doamne, şi judecăţile Tale sînt fără prihană. 138 Tu Îţi întemeiezi învăţăturile pe dreptate, şi pe cea mai mare credincioşie. 139 Rîvna mea mă mănîncă, pentru că protivnicii mei uită cuvintele Tale. 140 Cuvîntul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte. 141 Sînt mic şi dispreţuit, dar nu uit poruncile Tale. 142 Dreptatea Ta este o dreptate vecinică, şi Legea Ta este adevărul. 143 Necazul şi strîmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sînt desfătarea mea. 144 Învăţăturile Tale sînt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc! 145 Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orînduirile Tale. 146 Te chem: mîntuieşte-mă, ca să păzesc învăţăturile Tale! 147 O iau înaintea zorilor şi strig; nădăjduiesc în făgăduinţele Tale. 148 O iau înaintea străjilor de noapte, şi deschid ochii, ca să mă gîndesc adînc la Cuvîntul Tău. 149 Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta: înviorează-mă, Doamne, după judecata ta! 150 Se apropie ceice urmăresc mişelia, şi se depărtează de Legea Ta. 151 Dar Tu eşti aproape, Doamne, şi toate poruncile Tale sînt adevărul. 152 De multă vreme ştiu din învăţăturile Tale, că le-ai aşezat pentru totdeauna. 153 Vezi-mi ticăloşia, şi izbăveşte-mă, căci nu uit Legea Ta. 154 Apără-mi pricina, şi răscumpără-mă, înviorează-mă după făgăduinţa Ta. 155 Mîntuirea este departe de cei răi, căci ei nu caută orînduirile Tale. 156 Mari sînt îndurările Tale, Doamne! Înviorează-mă după judecăţile Tale! 157 Mulţi sînt prigonitorii şi protivnicii mei, dar nu mă depărtez de învăţăturile Tale. 158 Văd cu scîrbă pe cei necredincioşi Ţie, cari nu păzesc Cuvîntul Tău. 159 Vezi cît de mult iubesc eu poruncile Tale: înviorează-mă, Doamne, după bunătatea Ta! 160 Temelia Cuvîntului Tău este adevărul, şi toate legile Tale cele drepte sînt vecinice. 161 Nişte voievozi mă prigonesc fără temei, dar inima mea nu tremură decît de cuvintele Tale. 162 Mă bucur de Cuvîntul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă. 163 Urăsc şi nu pot suferi minciuna, dar iubesc Legea Ta. 164 De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte. 165 Multă pace au ceice iubesc Legea Ta, şi nu li se întîmplă nicio nenorocire. 166 Eu nădăjduiesc în mîntuirea Ta, Doamne, şi împlinesc poruncile Tale. 167 Sufletul meu ţine învăţăturile Tale, şi le iubesc mult de tot! 168 Păzesc poruncile şi învăţăturile Tale, căci toate căile mele sînt înaintea Ta. 169 Să ajungă strigătul meu pînă la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduinţa Ta. 170 Să ajungă cererea mea pînă la Tine! Izbăveşte-mă, după făgăduinţa Ta! 171 Buzele mele să vestească lauda Ta, căci Tu mă înveţi orînduirile Tale! 172 Să cînte limba mea Cuvîntul Tău, căci toate poruncile Tale sînt drepte! 173 Mîna Ta să-mi fie într'ajutor, căci am ales poruncile Tale. 174 Suspin după mîntuirea Ta, Doamne, şi Legea Ta este desfătarea mea. 175 Să-mi trăiască sufletul şi să Te laude, şi judecăţile Tale să mă sprijinească! 176 Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale. 120 1 (O cîntare a treptelor.) Către Domnul strig în strîmtorarea mea, şi El m'ascultă. 2 Doamne, scapă-mi sufletul de buza mincinoasă, de limba înşelătoare! 3 Ce-ţi dă El ţie, ce-ţi aduce El ţie, limbă înşelătoare! 4 Săgeţi ascuţite de războinic, cu cărbuni aprinşi de ieniper. 5 Vai de mine că locuiesc la Meşec, că locuiesc în corturile Chedarului! 6 Destul mi -a locuit sufletul lîngă cei ce urăsc pacea. 7 Eu sînt pentru pace; dar deîndată ce vorbesc eu, ei sînt pentru război. 121 1 (O cîntare a treptelor.) Îmi ridic ochii spre munţi... De unde-mi va veni ajutorul? 2 Ajutorul îmi vine dela Domnul, care a făcut cerurile şi pămîntul. 3 Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte, nu va dormita. 4 Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. 5 Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mîna ta cea dreaptă. 6 De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. 7 Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. 8 Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi pînă în veac. 122 1 (O cîntare a treptelor. Un psalm al lui David.) Mă bucur cînd mi se zice;,,Haidem la Casa Domnului!`` 2 Picioarele mi se opresc în porţile tale, Ierusalime! 3 Ierusalime, tu eşti zidit ca o cetate făcută dintr'o bucată! 4 Acolo se suie seminţiile, seminţiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude Numele Domnului. 5 Căci acolo sînt scaunele de domnie pentru judecată, scaunele de domnie ale casei lui David. 6 Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă. 7 Pacea să fie între zidurile tale, şi liniştea în casele tale domneşti! 8 Din pricina fraţilor şi prietenilor mei, doresc pacea în sînul tău. 9 Din pricina Casei Domnului, Dumnezeului nostru. fac urări pentru fericirea ta. 123 1 (O cîntare a treptelor.) La Tine îmi ridic ochii, la Tine, care locuieşti în ceruri. 2 Cum se uită ochii robilor la mîna stăpînilor lor, şi ochii roabei la mîna stăpînei ei, aşa se uită ochii noştri la Domnul, Dumnezeul nostru, pînă va avea milă de noi. 3 Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi, căci sîntem sătui de dispreţ; 4 ne este sătul sufletul de batjocurile celor îngîmfaţi, de dispreţul celor trufaşi. 124 1 (O cîntare a treptelor. Un psalm al lui David.) De n'ar fi fost Domnul de partea noastră, -să spună Israel acum! - 2 de n'ar fi fost Domnul de partea noastră, cînd s'au ridicat oamenii împotriva noastră, 3 ne-ar fi înghiţit de vii, cînd li s'a aprins mînia împotriva noastră; 4 ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut rîurile peste sufletul nostru; 5 ar fi trecut peste sufletul nostru valurile năpraznice. 6 Binecuvîntat să fie Domnul, care nu ne -a dat pradă dinţilor lor! 7 Sufletul ne -a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului; laţul s'a rupt, şi noi am scăpat. 8 Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerurile şi pămîntul. 125 1 (O cîntare a treptelor.) Cei ce se încred în Domnul sînt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie. 2 Cum este înconjurat Ierusalimului de munţi, aşa înconjoară Domnul pe poporul Său, deacum şi pînă în veac. 3 Căci toiagul de cîrmuire al răutăţii nu va rămînea pe moştenirea celor neprihăniţi, pentru ca cei neprihăniţi să nu întindă mînile spre nelegiuire. 4 Doamne, varsă-Ţi binefacerile peste cei buni, şi peste cei cu inima fără prihană! 5 Dar pe ceice apucă pe căi lăturalnice, să -i nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău! Pacea să fie peste Israel! 126 1 (O cîntare a treptelor.) Cînd a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului, parcă visam. 2 Atunci gura ne era plină de strigăte de bucurie, şi limba de cîntări de veselie. Atunci se spunea printre neamuri:,,Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!`` 3 Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi, şi deaceea sîntem plini de bucurie. 4 Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte rîuri în partea de miază zi! 5 Cei ce samănă cu lăcrămi, vor secera cu cîntări de veselie. 6 Cel ce umblă plîngînd, cînd aruncă sămînţa, se întoarce cu veselie, cînd îşi strînge snopii. 127 1 (O cîntare a treptelor. Un psalm al lui Solomon.) Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. 2 Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi tîrziu, ca să mîncaţi o pîne cîştigată cu durere; căci prea iubiţilor Lui El le dă pîne ca în somn. 3 Iată, fiii sînt o moştenire dela Domnul, rodul pîntecelui este o răsplată dată de El. 4 Ca săgeţile în mîna unui războinic, aşa sînt fiii făcuţi la tinereţă. 5 Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămînea de ruşine, cînd vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă. 128 1 (O cîntare a treptelor.) Ferice de oricine se teme de Domnul, şi umblă pe căile Lui! 2 Căci atunci te bucuri de lucrul mînilor tale, eşti fericit, şi-ţi merge bine. 3 Nevastă-ta este ca o viţă roditoare înlăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale. 4 Aşa este binecuvîntat omul care se teme de Domnul. 5 Să te binecuvînteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale, 6 şi să vezi pe copiii copiilor tăi! Pacea să fie peste Israel! 129 1 (O cîntare a treptelor.) Destul m'au asuprit din tinereţă-s'o spună Israel! - 2 destul m'au asuprit din tinereţă, dar nu m'au biruit. 3 plugarii au arat pe spinarea mea, au tras brazde lungi pe ea. 4 Domnul este drept: El a tăiat funiile celor răi. 5 Să se umple de ruşine şi să dea înapoi, toţi ceice urăsc Sionul! 6 Să fie ca iarba de pe acoperişuri, care se usucă înainte de a fi smulsă! 7 Secerătorul nu-şi umple mîna cu ea, cel ce leagă snopii nu-şi încarcă braţul cu ea, 8 şi trecătorii nu zic:,,Binecuvîntarea Domnului să fie peste voi!``,,Vă binecuvîntăm în Numele Domnului!`` 130 1 (O cîntare a treptelor.) Din fundul adîncului, Te chem, Doamne! 2 Doamne, ascultă-mi glasul! Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele! 3 Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? 4 Dar la Tine este iertare, ca să fii temut. 5 Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte, şi aştept făgăduinţa Lui. 6 Sufletul meu aşteaptă pe Domnul, mai mult decît aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decît aşteaptă străjerii dimineaţa. 7 Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea, şi la El este belşug de răscumpărare! 8 El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui. 131 1 (O cîntare a treptelor. Un psalm al lui David.) Doamne, eu n'am o inimă îngîmfată, nici priviri trufaşe, nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari şi prea înalte pentru mine. 2 Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit şi potolit, ca un copil înţercat, care stă lîngă mamă-sa; da, sufletul meu este ca un copil înţercat. 3 Pune-ţi nădejdea în Domnul, Israele, de acum şi pînă în veac! 132 1 (O cîntare a treptelor.) Doamne, adu-Ţi aminte de David, şi de toate necazurile lui! 2 Adu-Ţi aminte cum a jurat el Domnului, şi a făcut următoarea juruinţă Puternicului lui Iacov: 3 ,,Nu voi intra în cortul în care locuiesc, nu mă voi sui în patul în care mă odihnesc, 4 nu voi da domn ochilor mei, nici aţipire pleoapelor mele, 5 pînă nu voi găsi un loc pentru Domnul, o locuinţă pentru Puternicul lui Iacov.`` - 6 Iată, am auzit vorbindu-se despre el la Efrata, l-am găsit în ogorul Iaar... 7 ,,Haidem la locuinţa Lui, să ne închinăm înaintea aşternutului picioarelor Lui!... 8 Scoală-Te, Doamne, vino la locul tău de odihnă, Tu şi Chivotul măreţiei Tale! 9 Preoţii Tăi să se îmbrace în neprihănire, şi credincioşii Tăi să scoată strigăte de bucurie! 10 Pentru robul Tău David, nu lepăda pe unsul Tău!`` - 11 Domnul a jurat lui David adevărul, şi nu Se va întoarce dela ce a jurat:,,Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău. 12 Dacă fiii tăi vor păzi legămîntul Meu, şi învăţăturile Mele, pe cari li le voi da, vor şedea şi fiii lor în veci pe scaunul tău de domnie.`` - 13 Da, Domnul a ales Sionul, l -a dorit ca locuinţă a Lui, şi a zis: 14 ,,Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit. 15 Îi voi binecuvînta din belşug hrana, voi sătura cu pîne pe săracii lui. 16 Voi îmbrăca în mîntuire pe preoţii lui, şi credincioşii lui vor scoate strigăte de bucurie. 17 Acolo voi înălţa puterea lui David, voi pregăti o candelă unsului Meu, 18 voi îmbrăca cu ruşine pe vrăjmaşii lui, şi peste el va străluci cununa lui.`` 133 1 (O cîntare a treptelor. Un psalm al lui David.) Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! 2 Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veşmintelor lui. 3 Este ca roua Hermonului, care se pogoară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvîntarea, viaţa, pentru vecinicie. 134 1 (O cîntare a treptelor.) Iată, binecuvîntaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, cari staţi noaptea în Casa Domnului! 2 Ridicaţi-vă mînile spre sfîntul locaş, şi binecuvîntaţi pe Domnul! 3 Domnul să te binecuvinteze din Sion, El, care a făcut cerurile şi pămîntul! 135 1 Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi Numele Domnului, lăudaţi -L, robi ai Domnului, 2 cari staţi în Casa Domnului, în curţile Casei Dumnezeului nostru! 3 Lăudaţi pe Domnul, căci Domnul este bun; cîntaţi Numele Lui, căci este binevoitor. 4 Căci Domnul Şi -a ales pe Iacov, pe Israel, ca să fie al Lui. 5 Ştiu că Domnul este mare, şi că Domnul nostru este mai pe sus de toţi dumnezeii. 6 Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pămînt, în mări şi în toate adîncurile. 7 El ridică norii dela marginile pămîntului, dă naştere la fulgere şi ploaie, şi scoate vîntul din cămările lui. 8 El a lovit pe întîii născuţi ai Egiptului, dela oameni pînă la dobitoace. 9 A trimes semne şi minuni, în mijlocul tău, Egiptule: împotrivalui Faraon şi împotriva tuturor slujitorilor lui. 10 A lovit multe neamuri, şi a ucis împăraţi puternici: 11 pe Sihon, împăratul Amoriţilor, pe Og, împăratul Basanului, şi pe toţi împăraţii Canaanului; 12 şi le -a dat ţara de moştenire, de moştenire poporului Său Israel. 13 Doamne, Numele Tău rămîne pe vecie; Doamne, pomenirea Ta ţine din neam în neam, 14 căci Domnul va judeca pe poporul Său, şi va avea milă de robii Săi. 15 Idolii neamurilor sînt argint şi aur, lucrare făcută de mînile oamenilor. 16 Au gură, şi nu vorbesc, au ochi, şi nu văd, 17 au urechi, şi totuş n'aud, da, n'au suflare în gură. 18 Ca ei sînt cei ce -i fac, toţi cei ce se încred în ei. 19 Casa lui Israel, binecuvîntaţi pe Domnul! Casa lui Aaron, binecuvîntaţi pe Domnul! 20 Casa lui Levi, binecuvîntaţi pe Domnul! Cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvîntaţi pe Domnul! 21 Domnul să fie binecuvîntat din Sion, El, care locuieşte în Ierusalim! Lăudaţi pe Domnul! 136 1 Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! 2 Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! 3 Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! 4 Pe Cel ce singur face minuni mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! 5 Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ţine îndurarea Lui! 6 Pe cel ce a întins pămîntul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui! 7 Pe Cel ce a făcut luminători mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! 8 Soarele, ca să stăpînească ziua, căci în veac ţine îndurarea Lui! 9 Luna şi stelele, ca să stăpînească noaptea, căci în veac ţine îndurarea Lui! 10 Pe Cel ce a lovit pe Egipteni în întîii lor născuţi, căci în veac ţine îndurarea Lui! 11 Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ţine îndurarea Lui! 12 Cu mînă tare şi cu braţ întins, căci în veac ţine îndurarea Lui! 13 Pe Cel ce a tăiat în două marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui! 14 Care a trecut pe Israel prin mijlocul ei, căci în veac ţine îndurarea Lui! 15 Şi a aruncat pe Faraon şi oştirea lui în marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui! 16 Pe Cel ce a călăuzit pe poporul Său în pustie, căci în veac ţine îndurarea Lui! 17 Pe Cel ce a lovit împăraţi mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! 18 Pe Cel ce a ucis împăraţi puternici, căci în veac ţine îndurarea Lui! 19 Pe Sihon, împăratul Amoriţilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! 20 Şi pe Og, împăratul Basanului, căci în veac ţine îndurarea Lui! 21 Şi le -a dat ţara de moştenire, căci în veac ţine îndurarea Lui! 22 De moştenire robului Său Israel, căci în veac ţine îndurarea Lui! 23 Pe Cel ce Şi -a adus aminte de noi, cînd eram smeriţi, căci în veac ţine îndurarea Lui! 24 Şi ne -a izbăvit de asupritorii noştri, căci în veac ţine îndurarea Lui! 25 Pe Cel ce dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui! 26 Lăudaţi pe Dumnezeul cerurilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! 137 1 Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion. 2 În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm arfele. 3 Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd:,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!`` - 4 Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin? 5 Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei! 6 Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! 7 Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau:,,Radeţi -l, radeţi -l din temelii!`` 8 Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! 9 Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi -i va zdrobi de stîncă! 138 1 (Un psalm al lui David.) Te laud din toată inima, cînt laudele Tale înaintea dumnezeilor. 2 Mă închin în Templul Tău cel sfînt, şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s'a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale. 3 În ziua cînd Te-am chemat, m'ai ascultat, m'ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. 4 Toţi împăraţii pămîntului Te vor lăuda, Doamne, cînd vor auzi cuvintele gurii Tale; 5 ei vor lăuda căile Domnului, căci mare este slava Domnului! 6 Domnul este înălţat: totuş vede pe cei smeriţi, şi cunoaşte de departe pe cei îngîmfaţi. 7 Cînd umblu în mijlocul strîmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mîna spre mînia vrăjmaşilor mei, şi dreapta Ta mă mîntuieşte. 8 Domnul va sfîrşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mînilor Tale. 139 1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, 2 ştii cînd stau jos şi cînd mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gîndul. 3 Ştii cînd umblu şi cînd mă culc, şi cunoşti toate căile mele. 4 Căci nu-mi ajunge cuvîntul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. 5 Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mîna peste mine. 6 O ştiinţă atît de minunată este mai pe sus de puterile mele: este prea înaltă ca s'o pot prinde. 7 Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? 8 Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; 9 Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, 10 şi acolo mîna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca. 11 Dacă voi zice:,,Cel puţin întunerecul mă va acoperi, -şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!`` 12 Iată că nici chiar întunerecul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunerecul ca lumina. 13 Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m'ai ţesut în pîntecele mamei mele: 14 Te laud că sînt o făptură aşa de minunată. Minunate sînt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! 15 Trupul meu nu era ascuns de Tine, cînd am fost făcut într'un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adîncimile pămîntului. 16 Cînd nu eram decît un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. 17 Cît de nepătrunse mi se par gîndurile Tale, Dumnezeule, şi cît de mare este numărul lor! 18 Dacă le număr, sînt mai multe decît boabele de nisip. Cînd mă trezesc, sînt tot cu Tine. 19 O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă dela mine, oameni setoşi de sînge! 20 Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi! 21 Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc, şi să nu-mi fie scîrbă de cei ce se ridică împotriva Ta? 22 Da, îi urăsc cu o ură desăvîrşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei. 23 Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gîndurile! 24 Vezi dacă sînt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei! 140 1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi! Păzeşte-mă de oamenii asupritori, 2 cari cugetă lucruri rele în inima lor, şi sînt totdeauna gata să aţîţe războiul! 3 Ei îşi ascut limba ca un şarpe, au pe buze o otravă de năpîrcă. - 4 Păzeşte-mă, Doamne, de mîinile celui rău! Fereşte-mă de oamenii asupritori, cari se gîndesc să mă doboare! 5 Nişte îngîmfaţi îmi întind curse şi laţuri, pun reţele dealungul drumului, şi îmi întind capcane. -(Oprire). 6 Eu zic Domnului:,,Tu eşti Dumnezeul meu! Ia aminte, Doamne, la glasul rugăciunilor mele! 7 Doamne, Dumnezeule, tăria mîntuirii mele, Tu-mi acoperi capul în ziua luptei.`` 8 Nu împlini, Doamne, dorinţele celui rău, nu lăsa să -i izbutească planurile, ca să nu se fălească! -(Oprire). 9 Asupra capului celor ce mă înconjoară să cadă nelegiuirea buzelor lor! 10 Cărbuni aprinşi să cadă peste ei! În foc să fie aruncaţi, în adîncuri, de unde să nu se mai scoale! 11 Omul cu limba mincinoasă nu se întăreşte pe pămînt, şi pe omul asupritor, nenorocirea îl paşte şi -l duce la pierzanie. 12 Ştiu că Domnul face dreptate celui obijduit, dreptate celor lipsiţi. 13 Da, cei neprihăniţi vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta. 141 1 (Un psalm al lui David.) Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, cînd Te chem! 2 Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mînilor mele! 3 Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele! 4 Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii cari fac răul, şi să nu mănînc din ospeţele lor! 5 Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul dela ea: dar rugăciunea mea se va înalţa într'una împotriva răutăţii lor. 6 Cînd li se vor prăvăli judecătorii dealungul stîncilor, atunci vor asculta cuvintele mele, şi vor vedea că sînt plăcute. 7 Cum se brăzdează şi se spintecă pămîntul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormîntului. 8 De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul! 9 Păzeşte-mă de cursa pe care mi -o întind ei, şi de piedicile celor ce fac răul! 10 Să cadă cei răi în laţurile lor, în timp ce eu să scap! 142 1 (O cîntare a lui David. O rugăciune făcută cînd era în peşteră.) Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul. 2 Îmi vărs necazul înaintea Lui, şi-mi povestesc strîmtorarea înaintea Lui. 3 Cînd îmi este mîhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă. 4 Aruncă-Ţi ochii la dreapta, şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu -i pasă de sufletul meu. 5 Doamne, către Tine strig, şi zic:,,Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pămîntul celor vii.`` 6 Ia aminte la strigătele mele, căci sînt nenorocit de tot. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci sînt mai tari decît mine. 7 Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, cînd îmi vei face bine. 143 1 (Un psalm al lui David.) Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ţi urechea la cererile mele! Ascultă-mă în credincioşia şi dreptatea Ta! 2 Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta. 3 Vrăjmaşul îmi urmăreşte sufletul, îmi calcă viaţa în picioare la pămînt: mă face să locuiesc în întunerec, ca cei ce au murit de multă vreme. 4 Îmi este mîhnit duhul în mine, îmi este turburată inima în lăuntrul meu. 5 Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gîndesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mînilor Tale. 6 Îmi întînd mînile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine, ca un pămînt uscat. - 7 Grăbeşte de m'ascultă, Doamne! Mi se topeşte duhul: nu-mi ascunde Faţa Ta! Căci aş ajunge atunci ca cei ce se pogoară în groapă! 8 Fă-mă să aud disdedimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul. 9 Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost. 10 Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă! 11 Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz! 12 În bunătatea Ta, nimiceşte pe vrăjmaşii mei, şi perde pe toţi protivnicii sufletului meu, căci eu sînt robul Tău. 144 1 (Un psalm al lui David.) Binecuvîntat să fie Domnul, Stînca mea, care-mi deprinde mînile la luptă, degetele la bătălie, 2 Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu! 3 Doamne, ce este omul, ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el? 4 Omul este ca o suflare, zilele lui sînt ca umbra care trece. 5 Pleacă cerurile, Doamne, şi pogoară-Te! Atinge munţii, ca să fumege! 6 Fulgeră, şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile, şi pune -i pe fugă! 7 Întinde-Ţi mînile de sus, izbăveşte-mă şi scapă-mă din apele cele mari, din mîna fiilor celui străin, 8 a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă. 9 Dumnezeule, Îţi voi cînta o cîntare nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde. 10 Tu, care dai împăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David, 11 izbăveşte-mă şi scapă-mă din mîna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!... 12 Fiii noştri sînt ca nişte odrasle, cari cresc în tinereţa lor; fetele noastre ca nişte stîlpi săpaţi frumos, cari fac podoaba caselor împărăteşti. 13 Grînarele noastre sînt pline, şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulţesc cu miile, cu zecile de mii, în cîmpiile noastre: 14 viţelele noastre sînt prăsitoare; nu -i nicio pagubă, nicio robie, nici un ţipăt în uliţele noastre! 15 Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul! 145 1 (O cîntare de laudă a lui David.) Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu, şi voi binecuvînta Numele tău în veci de veci. 2 În fie care zi Te voi binecuvînta, şi voi lăuda Numele Tău în veci de veci. 3 Mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă, şi mărimea Lui este nepătrunsă. 4 Fiecare neam de om să laude lucrările Tale, şi să vestească isprăvile Tale cele mari! 5 Voi spune strălucirea slăvită a măreţiei Tale, şi voi cînta minunile Tale. 6 Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoşată, şi eu voi povesti mărimea Ta. 7 Să se trîmbiţeze aducerea aminte de nemărginita Ta bunătate, şi să se laude dreptatea Ta! 8 Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate. 9 Domnul este bun faţă de toţi, şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui. 10 Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne! Şi credincioşii Tăi Te vor binecuvînta. 11 Vor spune slava împărăţiei Tale, şi vor vesti puterea Ta, 12 ca să facă cunoscut fiilor oamenilor puterea Ta, şi strălucirea plină de slavă a împărăţiei Tale. 13 Împărăţia Ta este o împărăţie vecinică, şi stăpînirea Ta rămîne în picioare în toate veacurile. 14 Domnul sprijineşte pe toţi ceice cad, şi îndreaptă pe cei încovoiaţi. 15 Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine, şi Tu le dai hrana la vreme. 16 Îţi deschizi mîna, şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă. 17 Domnul este drept în toate căile Lui, şi milostiv în toate faptele Lui. 18 Domnul este lîngă toţi cei ce -L cheamă, lîngă cei ce -L cheamă cu toată inima. 19 El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi -i scapă. 20 Domnul păzeşte pe toţi cei ce -L iubesc, şi nimiceşte pe toţi cei răi. 21 Gura mea să vestească lauda Domnului, şi orice făptură să binecuvînteze Numele Lui cel sfînt în veci de veci! 146 1 Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul! 2 Voi lăuda pe Domnul cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi. 3 Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în cari nu este ajutor. 4 Suflarea lor trece, se întorc în pămînt, şi în aceeaş zi le pier şi planurile lor. 5 Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său! 6 El a făcut cerurile şi pămîntul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veci. 7 El face dreptate celor asupriţi; dă pîne celor flămînzi: Domnul izbăveşte pe prinşii de război; 8 Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi; Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi. 9 Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijineşte pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi. 10 Domnul împărăţeşte în veci; Dumnezeul tău, Sioane, rămîne din veac în veac! Lăudaţi pe Domnul! 147 1 Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut, şi se cuvine să -L lăudăm. 2 Domnul zideşte iarăş Ierusalimul, strînge pe surghiuniţii lui Israel; 3 tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile. 4 El socoteşte numărul stelelor, şi le dă nume la toate. 5 Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini. 6 Domnul sprijineşte pe cei nenorociţi, şi doboară pe cei răi la pămînt. 7 Cîntaţi Domnului cu mulţămiri, lăudaţi pe Dumnezeul nostru cu arfa! 8 El acopere cerul cu nori, pregăteşte ploaia pentru pămînt, şi face să răsară iarba pe munţi. 9 El dă hrană vitelor, şi puilor corbului cînd strigă. 10 Nu de puterea calului Se bucură El, nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului. 11 Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui. 12 Laudă pe Domnul, Ierusalime, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane! 13 Căci El întăreşte zăvoarele porţilor, El binecuvintează pe fiii tăi în mijlocul tău; 14 El dă pace ţinutului tău, şi te satură cu cel mai bun grîu 15 El Îşi trimete poruncile pe pămînt, Cuvîntul Lui aleargă cu iuţeală mare. 16 El dă zăpada ca lîna, El presară bruma albă ca cenuşa; 17 El Îşi asvîrle ghiaţa în bucăţi; cine poate sta înaintea frigului Său? 18 El Îşi trimete Cuvîntul Său, şi le topeşte; pune să sufle vîntul Lui, şi apele curg. 19 El descopere lui Iacov Cuvîntul Său, lui Israel legile şi poruncile Sale. 20 El n -a lucrat aşa cu toate neamurile, şi ele nu cunosc poruncile Lui. Lăudaţi pe Domnul! 148 1 Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din înălţimea cerurilor, lăudaţi -L în locurile cele înalte! 2 Lăudaţi -L toţi îngerii Lui! Lăudaţi -L, toate oştirile Lui! 3 Lăudaţi -L, soare şi lună, lăudaţi -L, toate stelele luminoase! 4 Lăudaţi -L, cerurile cerurilor, şi voi, ape, cari sînteţi mai pe sus de ceruri! 5 Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit şi au fost făcute, 6 le -a întărit pe veci de veci; le -a dat legi, şi nu le va călca. 7 Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pămînt, balauri de mare, şi adîncuri toate; 8 foc şi grindină, zăpadă şi ceaţă, vînturi năpraznice, cari împliniţi poruncile Lui, 9 munţi şi dealuri toate, pomi roditori, şi cedri toţi, 10 fiare şi vite toate, tîrîtoare şi păsări înaripate, 11 împăraţi ai pămîntului şi popoare toate, voievozi şi toţi judecătorii pămîntului, 12 tineri şi tinere, bătrîni şi copii! 13 Să laude Numele Domnului! Căci numai Numele Lui este înălţat: măreţia Lui este mai pe sus de pămînt şi ceruri. 14 El a înalţat tăria poporului Său: iată o pricină de laudă pentru toţi credincioşii Lui, pentru copiii lui Israel, popor de lîngă El. Lăudaţi pe Domnul! 149 1 Lăudaţi pe Domnul! Cîntaţi Domnului o cîntare nouă, cîntaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui! 2 Să se bucure Israel de Cel ce l -a făcut, să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor! 3 Să laude Numele Lui cu jocuri, să -L laude cu toba şi cu arfa! 4 Căci Domnul are plăcere de poporul Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mîntuindu -i. 5 Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de bucurie în aşternutul lor! 6 Laudele lui Dumnezeul să fie în gura lor, şi sabia cu două tăişuri în mîna lor, 7 ca să facă răzbunare asupra neamurilor, şi să pedepsească popoarele; 8 să lege pe împăraţii lor cu lanţuri, şi pe mai marii lor cu obezi de fer, 9 ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă! Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Lui. Lăudaţi pe Domnul! 150 1 Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel sfînt, lăudaţi -L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui! 2 Lăudaţi -L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudaţi -L, după mărimea Lui nemărginită! 3 Lăudaţi -L cu sunet de trîmbiţă, lăudaţi -L cu alăuta şi arfa! 4 Lăudaţi -L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi -L, cîntînd cu instrumente cu coarde şi cu cavalul. 5 Lăudaţi -L cu chimvale sunătoare, lăudaţi -L cu chimvale zîngănitoare! 6 Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul