Psalms 146:1-150:6

Romanian(i) 1 Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul! 2 Voi lăuda pe Domnul cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi. 3 Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în cari nu este ajutor. 4 Suflarea lor trece, se întorc în pămînt, şi în aceeaş zi le pier şi planurile lor. 5 Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său! 6 El a făcut cerurile şi pămîntul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veci. 7 El face dreptate celor asupriţi; dă pîne celor flămînzi: Domnul izbăveşte pe prinşii de război; 8 Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi; Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi. 9 Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijineşte pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi. 10 Domnul împărăţeşte în veci; Dumnezeul tău, Sioane, rămîne din veac în veac! Lăudaţi pe Domnul! 147 1 Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut, şi se cuvine să -L lăudăm. 2 Domnul zideşte iarăş Ierusalimul, strînge pe surghiuniţii lui Israel; 3 tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile. 4 El socoteşte numărul stelelor, şi le dă nume la toate. 5 Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini. 6 Domnul sprijineşte pe cei nenorociţi, şi doboară pe cei răi la pămînt. 7 Cîntaţi Domnului cu mulţămiri, lăudaţi pe Dumnezeul nostru cu arfa! 8 El acopere cerul cu nori, pregăteşte ploaia pentru pămînt, şi face să răsară iarba pe munţi. 9 El dă hrană vitelor, şi puilor corbului cînd strigă. 10 Nu de puterea calului Se bucură El, nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului. 11 Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui. 12 Laudă pe Domnul, Ierusalime, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane! 13 Căci El întăreşte zăvoarele porţilor, El binecuvintează pe fiii tăi în mijlocul tău; 14 El dă pace ţinutului tău, şi te satură cu cel mai bun grîu 15 El Îşi trimete poruncile pe pămînt, Cuvîntul Lui aleargă cu iuţeală mare. 16 El dă zăpada ca lîna, El presară bruma albă ca cenuşa; 17 El Îşi asvîrle ghiaţa în bucăţi; cine poate sta înaintea frigului Său? 18 El Îşi trimete Cuvîntul Său, şi le topeşte; pune să sufle vîntul Lui, şi apele curg. 19 El descopere lui Iacov Cuvîntul Său, lui Israel legile şi poruncile Sale. 20 El n -a lucrat aşa cu toate neamurile, şi ele nu cunosc poruncile Lui. Lăudaţi pe Domnul! 148 1 Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din înălţimea cerurilor, lăudaţi -L în locurile cele înalte! 2 Lăudaţi -L toţi îngerii Lui! Lăudaţi -L, toate oştirile Lui! 3 Lăudaţi -L, soare şi lună, lăudaţi -L, toate stelele luminoase! 4 Lăudaţi -L, cerurile cerurilor, şi voi, ape, cari sînteţi mai pe sus de ceruri! 5 Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit şi au fost făcute, 6 le -a întărit pe veci de veci; le -a dat legi, şi nu le va călca. 7 Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pămînt, balauri de mare, şi adîncuri toate; 8 foc şi grindină, zăpadă şi ceaţă, vînturi năpraznice, cari împliniţi poruncile Lui, 9 munţi şi dealuri toate, pomi roditori, şi cedri toţi, 10 fiare şi vite toate, tîrîtoare şi păsări înaripate, 11 împăraţi ai pămîntului şi popoare toate, voievozi şi toţi judecătorii pămîntului, 12 tineri şi tinere, bătrîni şi copii! 13 Să laude Numele Domnului! Căci numai Numele Lui este înălţat: măreţia Lui este mai pe sus de pămînt şi ceruri. 14 El a înalţat tăria poporului Său: iată o pricină de laudă pentru toţi credincioşii Lui, pentru copiii lui Israel, popor de lîngă El. Lăudaţi pe Domnul! 149 1 Lăudaţi pe Domnul! Cîntaţi Domnului o cîntare nouă, cîntaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui! 2 Să se bucure Israel de Cel ce l -a făcut, să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor! 3 Să laude Numele Lui cu jocuri, să -L laude cu toba şi cu arfa! 4 Căci Domnul are plăcere de poporul Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mîntuindu -i. 5 Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de bucurie în aşternutul lor! 6 Laudele lui Dumnezeul să fie în gura lor, şi sabia cu două tăişuri în mîna lor, 7 ca să facă răzbunare asupra neamurilor, şi să pedepsească popoarele; 8 să lege pe împăraţii lor cu lanţuri, şi pe mai marii lor cu obezi de fer, 9 ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă! Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Lui. Lăudaţi pe Domnul! 150 1 Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel sfînt, lăudaţi -L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui! 2 Lăudaţi -L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudaţi -L, după mărimea Lui nemărginită! 3 Lăudaţi -L cu sunet de trîmbiţă, lăudaţi -L cu alăuta şi arfa! 4 Lăudaţi -L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi -L, cîntînd cu instrumente cu coarde şi cu cavalul. 5 Lăudaţi -L cu chimvale sunătoare, lăudaţi -L cu chimvale zîngănitoare! 6 Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul