Joshua 8:22-29

Romanian(i) 22 Ceilalţi deasemenea le-au ieşit înainte din cetate, şi oamenii din Ai au fost înconjuraţi de Israel din toate părţile. Israel i -a bătut, fără să lase unul cu viaţă, nici vreun fugar; 23 pe împăratul din Ai, l-au prins viu, şi l-au adus la Iosua. 24 După ce a isprăvit Israel de ucis pe toţi locuitorii din Ai, în cîmp şi în pustie, unde îi urmăriseră ei, şi după ce toţi au fost trecuţi în totul prin ascuţişul săbiei, tot Israelul s'a întors la Ai şi a trecut cetatea prin ascuţişul săbiei. 25 În totul au fost douăsprezece mii de inşi ucişi în ziua aceea, bărbaţi şi femei, toţi oameni din Ai. 26 Iosua nu şi -a tras mîna pe care o ţinea întinsă cu suliţa, pînă ce toţi locuitorii au fost nimiciţi cu desăvîrşire. 27 Israel a păstrat pentru sine doar vitele şi prada din cetatea aceasta, după porunca pe care o dăduse lui Iosua Domnul. 28 Iosua a ars cetatea Ai, şi a făcut din ea pentru totdeauna un morman de dărîmături, care se vede pînă în ziua de azi. 29 A spînzurat de un lemn pe împăratul din Ai, şi l -a lăsat pe lemn pînă seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit să i se pogoare trupul de pe lemn; l-au aruncat la intrarea porţii cetăţii, şi au ridicat pe el o mare grămadă de pietre, care este pînă în ziua de azi.