John 1:1-14

Romanian(i) 1 La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu. 2 El era la început cu Dumnezeu. 3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n'a fost făcut fără El. 4 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. 5 Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n'a biruit -o. 6 A venit un om trimes de Dumnezeu: numele lui era Ioan. 7 El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentruca toţi să creadă prin el. 8 Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. 9 Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. 10 El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L -a cunoscut. 11 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. 12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 13 născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. 14 Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -