John 18:1-19

Romanian(i) 1 După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pîrîul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Lui. 2 Iuda, vînzătorul, ştia şi el locul acela, pentrucă Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui. 3 Iuda, deci, a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimeşi de preoţii cei mai de seamă şi de Farisei, şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme. 4 Isus, care ştia tot ce avea să I se întîmple, a mers spre ei, şi le -a zis:,,Pe cine căutaţi?`` 5 Ei I-au răspuns:,,Pe Isus din Nazaret!``. Isus le -a zis:,,Eu sînt!``. Iuda, vînzătorul, era şi el cu ei. 6 Cînd le -a zis Isus:,,Eu sînt``, ei s'au dat înapoi, şi au căzut jos la pămînt. 7 El i -a întrebat din nou:,,Pe cine căutaţi?``,,Pe Isus din Nazaret``, I-au zis ei. 8 Isus a răspuns:,,V-am spus că Eu sînt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.`` 9 A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba, pe care o spusese:,,N-am pierdut pe niciunul din aceia, pe cari Mi i-ai dat.`` 10 Simon Petru, care avea o sabie, a scos -o, a lovit pe robul marelui preot, şi i -a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu. 11 Isus a zis lui Petru:,,Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul, pe care Mi l -a dat Tatăl să -l beau?`` 12 Ceata ostaşilor, căpitanul lor, şi aprozii Iudeilor, au prins deci pe Isus, şi L-au legat. 13 L-au dus întîi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. 14 Şi Caiafa era celce dăduse Iudeilor sfatul acesta:,,Este de folos să moară un singur om pentru norod.`` 15 Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot, şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. 16 Petru însă a rămas afară la uşă. Celalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăriţa, şi a băgat pe Petru înlăuntru. 17 Atunci slujnica, portăriţa, a zis lui Petru:,,Nu cumva şi tu eşti unul din ucenicii omului acestuia?``,,Nu sînt``, a răspuns el. 18 Robii şi aprozii cari erau acolo, făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig: şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei, şi se încălzea. 19 Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.