Genesis 49:29-32

Romanian(i) 29 Apoi le -a dat porunca următoare:,,Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul Hetitului Efron, 30 în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul, pe care l -a cumpărat Avraam de la Hetitul Efron, ca moşie de înmormîntare. 31 Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui; şi acolo am îngropat eu pe Lea. 32 Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate dela fiii lui Het.``