Daniel 11:30-36

Romanian(i) 30 Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, desnădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mînios împotriva legămîntului sfînt, nu va sta cu mînile în sîn; ci, la întoarcere, se va înţelege cu ceice vor părăsi legămîntul sfînt. 31 Nişte oşti trimese de el, vor veni şi vor spurca sfîntul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urîciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe ceice rup legămîntul. 32 Dar aceia din popor, cari vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămînea tari, şi vor face mari isprăvi. 33 Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea, pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf. 34 Cînd vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie. 35 Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, pînă la vremea sfîrşitului, căci sfîrşitul nu va fi decît la vremea hotărîtă. 36 Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi pînă va trece mînia, căci ce este hotărît se va împlini.