Acts 2:33-47

Romanian(i) 33 Şi acum, odată ce S'a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit dela Tatăl făgăduinţa Duhului Sfînt, a turnat ce vedeţi şi auziţi. 34 Căci David nu s'a suit în ceruri, ci el singur zice:,,Domnul a zis Domnului meu:,Şezi la dreapta Mea, 35 pînăce voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.` 36 Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.`` 37 După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli:,,Fraţilor, ce să facem?`` 38 ,,Pocăiţi-vă``, le -a zis Petru,,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh. 39 Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sînt departe acum, în oricît de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.`` 40 Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea:,,Mîntuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.`` 41 Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s'au adaus aproape trei mii de suflete. 42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frîngerea pînii, şi în rugăciuni. 43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. 44 Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte. 45 Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. 46 Toţi împreună erau nelipsiţi dela Templu în fiecare zi, frîngeau pînea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă. 47 Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mîntuiţi.