Bible verses about "shepherd" | Romanian

Proverbs 27:23

23 Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale.

Matthew 9:36

36 Cînd a văzut gloatele, I s'a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi cari n'au păstor.

Matthew 25:31-46

31 ,,Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. 32 Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; 33 şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui. 34 Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui:,Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v'a fost pregătită dela întemeierea lumii. 35 Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de mîncat; Mi -a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M'aţi primit; 36 am fost gol, şi M'aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.` 37 Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde:,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi Ţi-am dat să mănînci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut? 38 Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat? 39 Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?` 40 Drept răspuns, Împăratul le va zice:,Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.` 41 Apoi va zice celor dela stînga Lui:,Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! 42 Căci am fost flămînd, şi nu Mi-aţi dat să mănînc; Mi -a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau; 43 am fost străin, şi nu M'aţi primit; am fost gol, şi nu M'aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n'aţi venit pela Mine.` 44 Atunci Îi vor răspunde şi ei:,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?` 45 Şi El, drept răspuns, le va zice:,Adevărat vă spun că, oridecîteori n'aţi făcut aceste lucruri unuia dintr'aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.` 46 Şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică.``

Hebrews 13:20

20 Dumnezeul păcii, care, prin sîngele legămîntului celui vecinic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,

Revelation 7:17

17 Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.``

Ezekiel 34:1-24

1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, prooroceşte împotriva păstorilor sufleteşti ai lui Israel! Prooroceşte, şi spune-le lor, păstorilor:,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,Vai de păstorii lui Israel, cari se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma? 3 Voi mîncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lîna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile. 4 Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n'aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpîniţi cu asuprire şi cu asprime! 5 Astfel ele s'au risipit, pentrucă n'aveau păstor; au ajuns prada tuturor fiarelor cîmpului, şi s'au risipit. 6 Turma Mea rătăceşte pe toţi munţii şi pe toate dealurile înalte; oile Mele sînt risipite pe toată faţa ţării, şi nimeni nu îngrijeşte de ele, nici nu le caută!`` 7 De aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvîntul Domnului! 8 ,,Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentrucă oile Mele au ajuns de jaf şi sînt prada tuturor fiarelor cîmpului, din lipsă de păstor, pentrucă păstorii Mei n'au nicio grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau oile Mele``, - 9 de aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvîntul Domnului! 10 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,,Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mînile lor, nu -i voi mai lăsa să-Mi pască oile, şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor, şi nu le vor mai sluji ca hrană!`` 11 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,,Iată, mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele, şi le voi cerceta! 12 Cum îşi cercetează un păstor turma cînd este în mijlocul oilor sale împrăştiate, aşa Îmi voi cerceta Eu oile, şi le voi strînge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori şi negură. 13 Le voi scoate dintre popoare, le voi strînge din felurite ţări, şi le voi aduce înapoi în ţara lor; le voi paşte pe munţii lui Israel, dealungul rîurilor, şi în toate locurile locuite ale ţării. 14 Le voi paşte pe o păşune bună, şi stîna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într'un staul plăcut, şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel. 15 Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu.`` 16 ,,Voi căuta pe cea perdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită, şi voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade.`` 17 ,,Şi voi, oile Mele, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:,Iată, voi judeca între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi. 18 Este prea puţin pentru voi că paşteţi în păşunea cea bună, de mai călcaţi în picioare şi cealaltă parte a păşunei voastre? Că beţi o apă limpede, de mai turburaţi şi pe cealaltă cu picioarele? 19 Şi oile Mele trebuie apoi să pască ce aţi călcat voi cu picioarele voastre, şi să bea ce aţi turburat voi cu picioarele voastre!` 20 Deaceea, aşa le vorbeşte Domnul, Dumnezeu:,,Iată că voi judeca între oaia grasă şi oaia slabă. 21 Pentrucă aţi izbit cu coasta şi cu umărul, şi aţi împuns cu coarnele voastre toate oile slabe, pînă le-aţi izgonit, 22 voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie jaf, şi voi judeca între oaie şi oaie. 23 Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor. 24 Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David va fi voivod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit!

1 Peter 5:4

4 Şi cînd Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.

1 Peter 2:25

25 Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul ( Sau: priveghetorul.) sufletelor voastre.

John 10:14

14 Eu sînt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,

Psalms 23:1-6

1 (O cîntare a lui David.) Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. 2 El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă; 3 îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. 4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mîngîie. 5 Tu îmi întinzi masa în faţa protivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. 6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului pînă la sfîrşitul zilelor mele.

John 10:11

11 Eu sînt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.

Topical data is from OpenBible.info, retrieved November 11, 2013, and licensed under a Creative Commons Attribution License.