Job 42:7-9

Romanian(i) 7 Dupăce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman:,,Mînia Mea S'a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentrucă n'aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov. 8 Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov, şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n'aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.`` 9 Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama s'au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov.