Deuteronomy 17:8-12

Romanian(i) 8 Dacă ţi se va părea prea greu de judecat o pricină privitoare la un omor, la o neînţelegere, sau la o rănire, şi va da prilej la ceartă în lăuntrul cetăţii tale, să te scoli şi să te sui la locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău. 9 Să te duci la preoţi, Leviţi, şi la cel ce va împlini atunci slujba de judecător; să -i întrebi, şi ei îţi vor spune hotărîrea legii. 10 Să faci cum îţi vor spune ei în locul pe care -l va alege Domnul, şi să ai grijă să faci cum te vor învăţa ei. 11 Să faci după legea pe care te vor învăţa şi după hotărîrea pe care o vor rosti ei, să nu te abaţi dela ce-ţi vor spune ei, nici la dreapta nici la stînga. 12 Omul care, din mîndrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului, Dumnezeului tău, sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea. Să scoţi astfel răul din mijlocul lui Israel,